agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-04-15 | | Dana Ștefan Pictură realizată de Dana Ștefan Nu stiu daca povestea invatata e intocmai. Mi-a ramas mie asa, pentru ca ea contine o imagine in miez, care m-a ajutat sa inteleg cum realitatea devine mit si mitul se poate numi apoi si legenda. Intotdeauna istoriile predate in scoala despre diferitele fragmente ale lumii s-au impletit in imaginatia mea cu propria mea lume interioara - imagine in acuarela a aceleiasi lumi in mijlocul careia traiesc. Desigur, Egiptul nu e diluat in acuarela...dar daca galbenurile lui, si cerul si rosurile stancilor ar fi miscatoare, vibrate in lumina aceea stranie a imaginii-atmosfera din lumea mea, acuarela devine si ea miscata, ca un Egipt diluat in apa..cu fuziune..cu intors si tras si impaturit de foaie. Cartea citita de mine in scoala, despre Egipt, mi-as plasa-o in valea lui Hatshepsut cu templul acela ritmat cu galerii..Legenda Muntelui de Alabastru sa-i spunem. ..Se facea ca un faraon avea o sala a tronului uriasa..Sala Dragonului..si avea nevoie de o fresca pentru a o impodobi. Si-a chemat artistii de la curte si l-a ales cred, pe Ebu.. Ebu a cerut sa i se dea libertatea de a-si alege o pestera in care intai sa schiteze, plus un ragaz..a trudit apoi ani de zile, si cand uriasul proiect de fresca a fost gata, l-a reprodus intocmai, in sala tronului. Cei doi dragoni, cele doua regate unite ale Egiptului: Dragonul Albastru si cel Galben, fata in fata. (poate fi si altfel, dar stii cum? mi se intampla sa citesc si sa raman apoi doar cu propriile mele imagini. Stii cum spun?) Dragonul Albastru si cel Galben, deci. Si, dupa terminare, faraonul nemultumit isi exileaza supusul. Caci pe perete stateau doua linii unduioase, ca doua limbi de foc, fata in fata: una galbena, alta albastra. Pe fond negru. Dupa ani, faraonul gaseste pestera artistului. Erau acolo pe pereti schite..de la cele mai minutioase studii, eboshe, suprapuneri, razgandiri, framantari, detalii, reimbucari de forme, pete si linii, expresivitati..toate..cronologic, de-a lungul peretelui. Ultima scena era identica imaginii din sala tronului: cele doua unduiri.. Esenta. Miezul. Iar faraonul si-a dat seama de greseala facuta. (si s-a intristat, imi place sa adaug eu...) E inutil sa scot de pe ghem in cuvinte lumesti ceea ce e sintetizat in doua linii, albastra sau galbena, rosie sau verde, alba sau neagra, artistul... Ma simt ca si Urfe, am impresia ca sunt urmarita cu un ochean, ca sunt intr-o libertate totala de miscare si totusi, exista variante care mi-o iau inainte, care-mi anticipeaza demersurile. Poate ca exista traiectorii limitate. Poate ca unui A ii corespunde un B si poate ca e asa ca si in revistele in care urmaresti in joc cu creionul parcurgand un contur de la o litera la alta. Fiecarei ate ii corespunde cate o litera... Poate e asa. Plastic, imaginea textului e pentru mine o structura ca o osatura de turn..Interpretarea pe care as da-o eu, atmosfera, ar fi ca o suprapunere metalica pana la oglindiri..ca un chihlimbar care conserva insecte. Da.. Cu patina de zgirietura fina si stralucind de mangaierea si finetea moliciunii textilei, abia atinsa pe lac. Nodul nostru, Ana, limbi unduite si potrivite in oricare culoare. Andrei Ionuț Sava Vis urat Gemi… Te misti, Incerci… Degeaba Mă aleg la lumină Mă desfac Și intru… Exact ca atunci când incepi să mori Sau atunci când incepi sa gândești cu mâinile Buzele vinete Am pielea bătrână și urâtă Iar colți de argint imi cresc pe frunte. Acolo înăuntrul meu, Este un scaun. M-am asezat pe el să plâng un pic Să-mi plâng urâțenia și hidoșenia. Cine m-a blestemat așa? Deodată totul e galben Deodată un raspuns. Gata ! M-am ridicat. Mergeam agale, Din când in când mă opream Imi rezemam fruntea de zidul vreunei case si plângeam Simțeam cum cad… Lipsită de de umeri și de aripi. Nu sunete…chiar si galbenul dispăruse… Nimic nu mai marca vidul Pentru că totul era numai vid… Am adormit; M-am trezit deodată … …dormind. Adina Batâr anii tai cu fruntea lina se aduna intr-o poveste lasand gravuri pe fiecare fibra de lemn albastru cu o privire din cer te joci cu fluturii pastelati din parul ca de printesa sculptata in martipan azi invarti visul pe degete dai zilelor un nou sens intr-un spectru orizontal de lumina cu frunze podoabe vraji minuni frumos sa traiesti si lin sa-ti fie drumul in dansul ce urmeaza Cătălina Vieru astăzi curgi mai limpede decât oricând astăzi ești mai frumoasă mai lină mai albastră nu lăsa nici un nor să îți picteze chipul doar vântul să îți uite cuvinte printre degetele tale lasă în urma ta culoare desenează-te scrie-te pierde-te în alte lumi din ce în ce mai mică întoarce-te la povești cu zâne, la copacul din curtea liceului, la primele pagini mâzgălite stângaci la primul atelier de lucru la primele acorduri de chitară la primul suflet pe care îl purtăm în noi și împletește-ți, așa cum știi, frumuseți tăcute în ochi verzi verzi verzi verzi verzi verzi verzi verzi verzi verzi verzi verzi verzi verzi verzi verzi verzi verzi verzi verzi Daniela Luca ti se invirt ploile pe gene se coboara in florile tale de maine si iti piaptana minunile sufletului una cite una usor mai sus de steaua polara cintecul norilor se-aude in tine inalt ca un fluier de Pan peste o dumbrava cu ingeri in galben Paradisul isi cheama rotocoale de iubiri sfinte si ti se astern peste chip in noptile cind luna e plina caii ei albi caii ei neimblinziti coama-si aluneca-n mare pe gleznele tale valul saruta astazi prima culoare Anuța, fie-ți inalta firea si poezia scara cereasca. Maria Prochipiuc Ma dezmeticesc greu Apele se crapa Licoarea se tulbura . Eram nenorocita, improvizam aiurea ninge cu ninsoarea primăverilor de cireș vorbesc dintr-un anotimp unde ierburile mă îmbarcă a renaștere zâmbetul tău cântă pe coardele razelor de lună Am pielea bătrână și urâtă Iar colți de argint imi cresc pe frunte. Acolo înăuntrul meu, Este un scaun. M-am asezat pe el să plâng un pic Să-mi plâng urâțenia și hidoșenia. soarele mă bate prietenește peste suflet mă năpădesc grijile zilei de mâine cine sunt eu o ușă închisă pe dinafară vinovată ca am pus atâta tristețe pe culmea munților că nervii îngălbenesc brațele unui copil la început de drum însetată și flămândă ca un cerșetor la marginea drumului pun cuvintele zălog de trecere Am zis numai că vreau să dorm… Dureri și lumini galbene străbat vidul născand cristale roșii de disperare Să mă puneți undeva lungită când va fi să fie pe o felie de viață în tictăitul ceasornicului universal mi-i trupul o țintă a neliniștii mă simt uneori rănită în sensuri ca un fruct copt tu tânjești după o lecție de adevăr CINE DOREȘTE MAI MULT! Nota grafica la Vis urat este realizată de Andrei după versurile Anei |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate